Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost îngropată ca o străină, nimeni neştiind cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând, deci, o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă”.

Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceştia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis ‒ şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva ‒ i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva la loc de cinste. În aceeaşi noapte, o credincioasă pe numele Eftimia a avut aceeaşi vedenie.

Credincioşii de acolo, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au aşezat în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. Se spune că dreptcredincioşii creştini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinţii ei şi unde văzuse ea însăşi lumina zilei.

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 102)